Descrie ce faci în maximum trei propoziții, nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi.

Fac RMN-uri organizaționale, intru în organizații și spun liderilor ce nu pot vedea, ce nu pot numi și ce tot gestionează în jurul lui fără să repare. Pregătesc femeile care devin mame să nu se piardă pe ele în procesul devenirii. Și construiesc sisteme de educație pentru generația care va intra mâine în lume cu tot ce punem în ea azi. Același lucru, de fiecare dată: transformare la momentul în care contează cel mai mult. Dacă ar fi să dau un nume la tot ce fac, ar fi acesta: Inteligența Devenirii. The Becoming Intelligence.

Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine?

Cumpăr mai multe cărți decât pot citi într-un an, și nu mă pot opri. Și pot sta o lună întreagă în casă, fără contact uman, doar cu ele, cu apă, mâncare și floricele. Cei care mă cunosc profesional găsesc asta surprinzător. Eu găsesc surprinzător că cineva nu ar face asta. Mă alimentez din singurătate și din cărți, nu din networking și evenimente. Și încă ceva ce nimeni nu ar ghici uitându-se la ce fac profesional: sunt perfecționistă. Lucrez la un produs sau la o idee zile și nopți până iese perfect. Și apoi nu știu să îl vând.

A existat un moment specific, o zi, o conversație, un număr din cont, când ai știut că nu mai poți face altceva. Ce s-a întâmplat?

Am știut că trebuie să ies din sfera „angajatului” când am văzut că respectul și grija pentru responsabilitățile unei mame sau ale unui părinte sunt puse pe locul doi în fața nevoilor de business, după ce ani de zile eu pusesem business-ul lor pe primul loc și le salvasem firma de la procese și pierderi de peste 500.000 de euro. Și atunci am spus stop.

Povestea este că am început să văd greutățile pe care le întâmpină o femeie în calitate de om de HR când apare sarcina: atâtea gânduri, griji, controale medicale, riscuri de pierdere a sarcinii. Atâtea contexte la care o femeie își asumă să se expună pentru a aduce o viață. Nu văzusem niciodată așa puterea unei femei. Și nici atâta singurătate totodată.

Revenirea la muncă a pus alte contexte greu de înțeles când nu ești mamă, și... iată că am devenit mamă și am traversat toate etapele generale de devenire, și am trăit cea mai mare transformare posibilă într-un mod cât se poate de dureros. Și pentru că am văzut cum se simte să nu ai niciun control pe viață când ai un copil în brațe și în grijă, am realizat cât de multe sunt puse pe umerii mamelor de societate, chiar de femeie însăși la adresa altei femei, de mentalități masculine needucate privind această transformare și de rata de divorțuri înspăimântătoare în primii 5 ani de la apariția copilului.

Așa că am ales să fac ceva: fac ceva chiar dinainte să înceapă viața, prin Educație Prenatală ALTFEL, fac după ce apare viața lucrând în ecosistemul educator-copil-părinte, cu alți doi parteneri, prin programe care să pregătească generațiile pentru viață, pentru a se descurca, prospera și întinde aripile cu curaj. Și lucrez pentru organizațiile în care ajung adulții de mai târziu, pentru ca acestea să devină un loc coerent, aerisit mental, emoțional și intelectual, fondat pe coeziune și cooperare, nu pe dispersie și competiție nebună. Fac RMN-uri organizaționale și văd disfuncțiile invizibile uneori, dar care generează cutremure în organizații, și apoi aduc la masă soluții.

Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul în jurul tău îți spunea să te oprești sau să aștepți. Ce s-a întâmplat după?

Am fost suficient de curajoasă, să spunem, să deschid afacerea imediat după pandemie, când copilul meu avea 2 ani. Când am trăit primul diagnostic ce m-a umplut de oroare, cancer, și la 1 an după, al doilea diagnostic, „nu știm ce ai, dar credem că e recidivă”. Nu era. Era septicemie. Și apoi începutul crizei ce se resimte cu totul acum. Și un divorț.

Am avut zile când am picat în genunchi, în disperare. Mă oprisem atâția ani ca să încerc să construiesc ceva pentru care, mă gândeam, piața nu este încă pregătită. Și am primit un telefon: o româncă plecată în străinătate de peste 20 de ani, care făcea un business conex cu al meu. Mi-a spus: „Nu renunța, Ramona. Nu renunța, pentru că este atâta nevoie de ce faci tu! Chiar dacă România poate încă nu este pregătită pentru tine. Dar să știi că America este.” Și mi-a spus să traduc produsele mele în engleză, să le urc pe Amazon.

M-am ridicat. Am strâns din dinți și am continuat. Și am mai picat încă o dată. Și atunci am mai stat la telefon peste o oră cu un coleg din comunitatea locală de afaceri care m-a ținut strâns și mi-a spus: „Nu ești singură! Uite câte feedback-uri avem din piață despre munca ta. Niciunul negativ. Nici măcar mediocru. Nu renunța. Te ajut eu, toți din comunitate, zi unde ai nevoie și cum.”

Și m-am ridicat iar. Deci nu a fost doar un moment. Ci mai multe. Și poate că mă încăpățânez să nu renunț pentru că știu câtă nevoie este de ceea ce fac pe toate cele 3 planuri. Încă am de învățat cum să mă fac vizibilă, cum să las lucrurile din mâini și să cer ajutor. Iar cuvintele care mi-au rămas cel mai mult, spuse de altcineva care mi-a văzut munca și nu voia să renunț: „Please do not give up.”

Ce anume te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Și, privind în urmă, a meritat?

Să provoc deschis toate cutumele despre educația prenatală. Se spune constant: „nu te învață nimeni să fii mamă.” Corect! Dar te poate pregăti pentru asta! Nu ești șofer doar pentru că ai făcut școala de șoferi, și nici inginer pentru că ai terminat facultatea. Experiența construiește pe ce investești în educația ta, în orice plan. Însă suntem încă mult mai dispuși să investim 20.000 de euro într-o noapte pentru o nuntă, decât 1.500 de euro într-un curs care te schimbă complet, sau 60 de lei pe o carte care îți arată ce schimbare produce maternitatea și cum să te pregătești să o navighezi.

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău?

Dacă are o problemă, „să îl întrebe pe ChatGPT sau pe Claude.” Niciunul dintre ei nu e om. Partea emoțională nu va putea fi înlocuită, iar expertiza nici ea. Un Chatty sau Claude lăsați să delibereze pe o tematică, fără raționament și expertiză care să verifice ce livrează, pot induce în eroare multe companii, femei, familii, copii.

Când simți că ești blocată și nu poți înainta, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute?

Mă opresc. Descarc tensiunea. Eu înjur. Țip. Dau din picioare ca un copil mic. Ies afară. Iau o gură de aer. Și las să treacă încă ceva minute, sau ore.

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă și vrea să iasă dintr-un blocaj, ce i-ai recomanda concret să facă?

Mi-aș lua o lava cake și un bilet la un film pe care mi-am dorit să-l văd și n-am reușit. Deconectare totală. Nu poți depăși ceva din aceeași energie care a creat blocajul. Și creierul tău nu găsește soluții când e în aceeași oală cu problema. Uneori, cea mai productivă decizie pe care o poți lua e să nu fii productivă o zi întreagă.

Care este o carte, un concept sau o idee care ți-a schimbat fundamental modul în care lucrezi, creezi sau iei decizii?

Faptul că tu îți poți crea propria viață. Că puterea e la tine. Asta a fost the game changer. Mi-a adus puterea înapoi. Mi-a amintit că am lăsat-o pierdută, nici măcar în dar, în mâini și minți greșite. Și a doua, că femeile fac afaceri complet diferit de modul bărbaților. Și asta a fost a game changer.

Ce ai în telefonul tău, o aplicație, o notiță, un reminder, pe care l-ai recomanda oricui vrea să creeze mai constant?

Mindvalley. Best instrument for decluttering.

Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor, gânditor sau mentor pe care îl urmărești activ în acest moment, cine ar fi?

Fără ezitare, Brene Brown, „Curajul de a fi vulnerabil.” Cartea asta mi-a deschis inima și curajul, acceptarea de sine și, pentru prima oară, mi-am spus: „Bravo, fata. Ce faci tu, mulți alții nu au avut curajul să spună sau să facă. E greu ca naiba. Dar nu renunța.” Discursul lui Theodore Roosevelt de la începutul și sfârșitul cărții mi-a șters lacrimile de pe obraz și m-a ridicat din genunchi: „Important nu este cel ce critică, nici acela care arată cum se împiedică omul puternic sau care spune cum ar putea cel care face un lucru să-l facă mai bine. Lauda i se cuvine celui ce se află în arenă, a cărui față e năclăită de praf, sânge și sudoare, celui ce luptă cu mult curaj, celui care dă greș iar și iar, pentru că nu există efort fără greșeală și neajunsuri, celui ce se străduiește să înfăptuiască tot ce trebuie înfăptuit, celui ce cunoaște entuziasmul și devotamentul și care se dăruiește unei cauze demne de laudă, celui care, în cele din urmă, cunoaște, în cel mai bun caz, triumful unei mărețe realizări, iar în cel mai rău caz, dacă dă greș, măcar greșește dovedind un curaj fără limite.”

Brene m-a făcut să dau armura jos. Armura pe care obosisem să o car. Eram bărbatul. Protejam femeia până în crăpau dinții în gură. O închisesem de frică să nu pățească ceva, așa cum am văzut că a pățit mama mea. Mi-am epuizat 40 de ani de viață protejându-mă. Și eram atât de obosită, confuză, neînțeleasă de mine însămi.

Și citind cartea asta, ascultând-o ulterior în podcasturi, TED Talks, urmărindu-i munca, s-a deschis acea parte din mine care a creat ceva de care sunt mândră până peste cap: cartea „Nu te vei pierde, Vei deveni”, agenda „Femei care schimbă lumea”, jocul de cuplu pentru explorarea maternității „True or Pregnant”, cursul „ABC-ul primei tale sarcini”. Sunt one of a kind. Sunt puternice. Sunt asumate. Știu că am de schimbat mentalități. Dar nu mai este loc pentru vechile tabuuri sociale care au schilodit generații întregi de femei.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și cum ai luat-o?

Să renunț să mai încerc să repar ce nu am reușit să fac în căsnicia mea. Am realizat că nu aveam cum să repar ceva ce am generat din cineva care nu mai era eu. Mă pierdusem atât de profund, atât de mult, după venirea copilului, după boală, după decizia de renunțare la siguranța unui loc de muncă și a intra în antreprenoriat. A fost o zi, o secundă, un „ajunge. Ai nevoie să schimbi complet totul. Ca să îți faci loc să te vezi.”

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj?

Am spus anterior: vulnerabilitatea. Nu am crezut că asta înseamnă curaj, ci din contra, cum știți toți: să nu fii vulnerabil era cheia succesului.

Pentru tine, ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții?

Când mă sperie instabilitatea din jur, lipsa de control pe ce se întâmplă cu clienții, cu piața, revin mereu și mereu la Eckhart Tolle și cartea lui „Puterea Prezentului.” Reduc tot zgomotul mental și emoțional la aici și acum. Și pornesc din nou. Cu calm. Pasul 1. Apoi pasul 2. Când nu mai e clar care e pasul 3, mă opresc și mă regrupez. Claritatea a devenit esențială pentru a exista și acționa. Ea îmi dă sens, curaj, scop, apanajele corecte pe care să construiesc fiecare zi.

Această carte ajunge în mâinile cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot găsește motive să amâne. Ce permisiune vrei să îi dai?

Nu are nevoie de permisiunea nimănui ca să meargă să se arate lumii, decât a sa însăși sau a sa însuși. Totul este despre curajul de a te asuma pe tine însuți sau însăți cu tot ce ești, știi, ai făcut și faci. Atât.