Descrie ce faci în maximum trei propoziții — nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi.

Ajut oamenii și organizațiile să treacă lucid prin schimbările care contează cel mai mult. Pe femeile care devin mame: să nu se piardă pe ele în timp ce devin altcineva. Pe organizații: să vadă ce nu-și pot spune singure și să repare cauza, nu simptomul.

Ce nu ar ghici nimeni despre tine, uitându-se la ce faci profesional?

Cumpăr mai multe cărți decât pot citi într-un an și nu mă pot opri. Pot sta o lună întreagă în casă, fără contact uman, doar cu ele, cu apă, mâncare și floricele. Cei care mă cunosc profesional găsesc asta surprinzător. Eu găsesc surprinzător că cineva nu ar face-o: mă alimentez din singurătate și din cărți, nu doar din networking și evenimente. Și încă ceva ce nimeni nu ar ghici: sunt perfecționistă. Lucrez la o idee zile și nopți până iese perfect. Și apoi cred că tot nu e suficient de bună.

A existat un moment specific — o zi, o conversație, un număr din cont — când ai știut că nu mai poți face altceva. Ce s-a întâmplat?

Nu a fost un număr din cont. A fost un tipar. Ani de zile, ca om de HR, am văzut de aproape ce i se întâmplă unei femei când apare sarcina (grijile, controalele, riscurile) și, peste toate, culturi care nu-i ușurau deloc revenirea la muncă. Repetat. Sistematic. Apoi am devenit eu însămi mamă și am trăit din interior exact ce văzusem la altele: transformarea asta uriașă și senzația că nu mai ai niciun control pe viață când ții un copil în brațe. Atunci am spus stop. Și am făcut singurul lucru care avea sens: să pregătesc femeile pentru schimbarea asta chiar dinainte să înceapă, prin Educație Prenatală ALTFEL, ducând mai departe, în paralel, munca mea cu organizațiile, ca oamenii să intre în locuri sănătoase, nu în structuri care storc.

Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul în jurul tău îți spunea să te oprești sau să aștepți. Ce s-a întâmplat după?

Am avut zile când am picat în genunchi, în disperare. Mă oprisem atâția ani ca să încerc să construiesc ceva pentru care, mă gândeam, piața nu e încă pregătită. Și am primit un telefon: o româncă plecată în străinătate de peste 20 de ani, care făcea un business conex cu al meu. Mi-a spus: „Nu renunța, Ramona. Nu renunța, pentru că e atâta nevoie de ce faci tu! Chiar dacă România poate încă nu e pregătită pentru tine, să știi că America este.” Și mi-a spus să-mi traduc produsele în engleză, să le urc pe Amazon.

M-am ridicat. Am strâns din dinți și am continuat. Și am mai picat o dată. Atunci am stat la telefon peste o oră cu un coleg din comunitatea locală de afaceri, care m-a ținut strâns: „Nu ești singură! Uite câte feedback-uri avem din piață despre munca ta. Niciunul negativ. Nici măcar mediocru. Nu renunța. Te ajutăm, toți din comunitate. Zi unde ai nevoie și cum.”

Și m-am ridicat iar. Deci nu a fost un singur moment. Au fost mai multe. Și poate că mă încăpățânez să nu renunț pentru că știu câtă nevoie e de ceea ce fac.

Ce anume te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Și, privind în urmă, a meritat?

Cel mai mult m-a costat să provoc deschis cutumele din jurul educației prenatale. Se spune constant: „nu te învață nimeni să fii mamă.” Corect, dar te poate pregăti cineva. Nu ești șofer doar pentru că ai luat carnetul, nici inginer doar pentru că ai diplomă; experiența se construiește pe ce investești în pregătirea ta, pe orice plan. Și totuși suntem în stare să dăm 20.000 de euro pe o nuntă de-o noapte, dar ne strâmbăm la 1.500 pentru un curs care îți dă claritate pe drumul în care intri, sau dacă să intri, și la 60 de lei pe o carte care îți arată ce schimbă maternitatea în tine și cum s-o navighezi. Să spun asta cu voce tare m-a costat contre și priviri chiorâșe. A meritat? Da. Pentru că exact femeile care mă contraziceau la început mi-au scris mai târziu: „mi-aș fi dorit să aud asta înainte.”

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău?

„Ai o întrebare? Întreabă pe ChatGPT sau pe Claude.” AI-ul e un instrument bun, dar nu e om și, mai important, doar amplifică ce pui în el: augmentează fie inteligența, fie prostia, depinde pe care o folosești. Îl pui la treabă cu discernământ și cu expertiză care verifică ce livrează: te face mai rapid și mai bun. Îl lași să delibereze singur, fără reper, pe teme de oameni, familii și copii, și te face doar mai sigur pe o greșeală. Partea emoțională și expertiza reală nu se pot înlocui. Alea rămân treaba omului.

Când simți că ești blocată și nu poți înainta, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute?

Primul lucru: nu iau nicio decizie. Scot tensiunea din corp, nu din cap. Dacă aș avea un sac de box, l-aș folosi. N-am, așa că mă mișc: fac curățenie, ies la aer, uneori chiar țip sau bat din picioare ca un copil mic. Orice, numai să nu rămân în aceeași energie care a creat blocajul. Abia după ce corpul s-a descărcat mă întorc la problemă.

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă și vrea să iasă dintr-un blocaj, ce i-ai recomanda concret să facă?

Mi-aș lua o lava cake și un bilet la un film pe care mi-am dorit să-l văd și n-am reușit. Deconectare totală. Nu poți depăși ceva din aceeași energie care a creat blocajul, iar creierul nu găsește soluții când e în aceeași oală cu problema. Uneori, cea mai productivă decizie pe care o poți lua e să nu fii productivă o zi întreagă.

Care este o carte, un concept sau o idee care ți-a schimbat fundamental modul în care lucrezi, creezi sau iei decizii?

Fără ezitare: Brené Brown, „Curajul de a fi vulnerabil”. Cartea aceea mi-a deschis inima și, pentru prima oară, mi-am spus: „Bravo, fata. Ce faci tu, mulți n-au avut curajul să spună sau să facă. E greu ca naiba. Dar nu renunța.” Se deschide cu discursul lui Theodore Roosevelt despre omul din arenă. El mi-a șters lacrimile și m-a ridicat din genunchi:

„Important nu este cel ce critică, nici acela care arată cum se împiedică omul puternic sau care spune cum ar putea cel care face un lucru să-l facă mai bine. Lauda i se cuvine celui ce se află în arenă, a cărui față e năclăită de praf, sânge și sudoare, celui ce luptă cu mult curaj, celui care dă greș iar și iar, pentru că nu există efort fără greșeală și neajunsuri, celui ce se străduiește să înfăptuiască tot ce trebuie înfăptuit, celui ce cunoaște entuziasmul și devotamentul și care se dăruiește unei cauze demne de laudă, celui care, în cele din urmă, cunoaște, în cel mai bun caz, triumful unei mărețe realizări, iar în cel mai rău caz, dacă dă greș, măcar greșește dovedind un curaj fără limite.”

Cartea m-a făcut să dau jos armura pe care obosisem s-o car și mi-a adus puterea înapoi. Și mi-a deschis calea către omul care mi-a spus: „femeile fac afaceri complet diferit de bărbați”. Când am încetat să conduc ca un bărbat care se apără, s-a schimbat tot.

Ce ai în telefonul tău — o aplicație, o notiță, un reminder — pe care l-ai recomanda oricui vrea să creeze mai constant?

Mindvalley. Best instrument for decluttering.

Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor, gânditor sau mentor pe care îl urmărești activ în acest moment, cine ar fi?

Brené Brown. O urmăresc activ: cărți, podcasturi, TED talks. Citind-o și ascultând-o, s-a deschis partea din mine care a creat lucrurile de care sunt mândră până peste cap: cartea „Nu te vei pierde, Vei deveni”, agenda „Femei care schimbă lumea”, jocul de cuplu „True or Pregnant”, cursul „Maternitatea în termenii tăi”. Sunt one of a kind, sunt asumate, și știu că au de schimbat mentalități, pentru că nu mai e loc de vechile tabuuri care au schilodit generații de femei.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și cum ai luat-o?

Să renunț să mai încerc să repar ce nu reușisem în căsnicia mea. Am realizat că nu aveam cum să repar ceva ce generasem dintr-o versiune a mea care nu mai era eu. Mă pierdusem atât de profund după venirea copilului, după boală, după decizia de a renunța la siguranța unui loc de muncă și a intra în antreprenoriat. A fost o zi, o secundă, un „ajunge. Ai nevoie să schimbi complet totul. Ca să îți faci loc să te vezi.”

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj?

Vulnerabilitatea. Toată viața am crezut, ca mai toți, exact pe dos: că a nu fi vulnerabil e cheia succesului, că trebuie să porți armura până crapă dinții în gură. Abia târziu am înțeles că a-ți da armura jos (a spune „asta sunt, asta știu, asta am greșit”) cere mult mai mult curaj decât a o ține pe tine.

Pentru tine, ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții?

Când mă sperie instabilitatea din jur, lipsa de control pe ce se întâmplă cu clienții, cu piața, revin mereu la Eckhart Tolle și „Puterea Prezentului”. Reduc tot zgomotul mental și emoțional la aici și acum. Și pornesc din nou. Cu calm. Pasul 1. Apoi pasul 2. Când nu mai e clar care e pasul 3, mă opresc și mă regrupez. Merg înainte fără garanții pentru că am înțeles că garanția n-a existat niciodată, doar iluzia ei. În control am pasul următor. Atât. Dar e destul.

Această carte ajunge în mâinile cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot găsește motive să amâne. Ce permisiune vrei să îi dai?

Poți începe fără garanții. Așa începe orice lucru care contează, fără să știi cum se termină. Dă-ți voie să nu știi. Lucrul pe care îl amâni nu are nevoie de o versiune mai bună a ta. Are nevoie doar să înceapă.